I’m single LADY


Da mă, sunt singurică, în sfârşit ce să zic. Trebuie să fiu fericită? Ei bine, nu sunt. Sunt o lady singură şi cam aşa vreau să fiu pentru ceva timp. Mă simt prost, aflu o grămadă de chesti stupide, la care nu mă aştepam şi mă i’a prin surprindere. Ce oameni…ce prieteni…în fineee.

Doar că nu mă aşteptam, iar acum fiecare dă vina pe fiecare, ea că el e nesimţit, el că dacă iţi era bună prietenă nu’ţi făcea asta, în concluzie amândoi sunteţi la fel de vinovaţi, băieţii sunt băieţii ce pretenţie să ai de la ei, azi sărută pe una, mâine pe alta şi ei nu simt nimic, pe când la unele fete acel sărut poate semnifică ceva(iar dacă am zis ceva, nu am promis, am propus, dar nu cert, că nu voi mai face aceiaşi prostie, dar nu cred că pot să fiu cuminte, aşa că sper să te ţi bine, dacă o să te dezamăgesc pentru un scurt timp, va trece:*, nu’i bai nici tu nu te’ai gândit la mine;;)..se întoare roata, ce urât!). Dar voi nu gândiţi bă băieţi. Şi unele fete nu gândesc mai rău ca voi.🙂 whatever. Nu vă cer nimic, până la urmă scumpii mei, roata se întoarce, iar când o va face, va fi mult mai rău!>:d<

Cât despre singurătatea mea, heii…asta e, încerc să nu fiu o fire plângăcioasă şi să nu’mi mai pese atât, dacă nu se întâmpla acum, se întâmpla altă dată şi poate era mai naşpa! Plus că multă lume va fi fericită pentru această desparţire, ştiţi ce, _|_ la toţi care sunt!!!!! Nu’mi pasă de voi şi părerea voastră, am luat această hotărâre singură şi pentru asta sunt fericită! Şi ca să nu fiţi fericiţi mult timp legat de „i’m single”, mă refer la câteva persoane, hei staţi liniştiţi dacă sunt singură nu vreau alt prieten, cel puţin nu…în viitorul apropiat, aşa că nu vă faceţi iluzii..;;)

Ce nu te distruge te face mai puternic! ;;)

Când viaţa îţi oferă lămâi îmbracăte în galben!

 

P.s. Dragii mei prieteni adevăraţi, chiar mă bucur inestimabil pentru ce mi a’ţi făcut, aşa mi’am dat şi eu seama ce fel de persoane sunteţi!  Mulţumesc pentru că m’aţi ajutat să fac această descoperire, de acum voi şti câtă încredere să am în voi. Aaa..da.. şi acest „p.s” nu este doar pentru ce’i care se simt vinovaţi pentru cele întâmplate recent, ci şi pentru toţi prietenii mei, ai voştri..aşa în general!Hei uitasem să zic, cât îmi mai place noul traseu al autobuzelor în special 3- ul şi 25-ul, noi imagini, Brazdă, Titulescu şi restul traseului.:-@

 

 

7 thoughts on “I’m single LADY

  1. E buna ideea,legat de Lady depinde cum cresti.Parerea mea ca esti prea mica sa spui Lady;)…Acum iti pregatesti terenul si ai grija cum il pregatesti.

    p.s.Mai bine o scorpie care cade la pat doar pentru unul si e o „mega” curva cu ala;).Tine mintea acea scorpie are si o imagine bine facuta;)..Decat o curva cu toti.

  2. si naa..cum ai fi vrut sa zic fetitsa=))
    lasa lady:”>..e mai mare dar merge:-?, nu aveam ce pune
    credema, mie tare frik knd il pregatesc azi avusei o gramada de surprize la care nu ma ast si care nu le primi cu mult drag,

  3. si naa..cum ai fi vrut sa zic fetitsa=))
    lasa lady:”>..e mai mare dar merge:-?, nu aveam ce pune
    credema, mie tare frik knd il pregatesc azi avusei o gramada de surprize la care nu ma ast si care nu le primi cu mult drag

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s